Epilepsia

Epilepsia este o formă distinctă clinico-patogenetică de suspendare acută a stării de conştienţă, secundară unor tulburări critice recurente ale activităţii electrofiziologice corticale survenind în context encefalodistrofic şi având ca numitor comun descărcări hipersincrone la nivelul ariei motorii.
Se prezintă sub două forme:
a) epilepsia generalizată, cracterizată prin crize convulsive (de contractură tonico-clonică) şi suspendarea stării de conştienţă; accesul se instalează brusc, uneori precedat de aură (simptome sau semne premonitorii) ; bolnavul scoate un strigăt, pierde cunoştinţa şi cade; urmează faza de contractură tonică generalizată (bolnavul devine cianotic, imobil respirator) succedată de faza clonică (contracţii musculare bruşte, cu deplasări de segmente, respiraţie stertoroasă) ; bolnavul îşi muşcă limba (ca urmare a convulsiilor clonice mandibulare), spumează oro-comisural şi pierde urina; apoi cade într-un somn profund, iar la deşteptare resimte cefalee şi nu-şi aminteşte nimic în legătură cu cele întâmplate în timpul crizei;
b) epilepsia localizată (Gagarin-Jackson) , caracterizată prin convulsii interesând segmente ale unui membru sau doar grupuri musculare, şi neînsoţite de suspendare a conştienţei; apare după traumatisme cranio-cerebrale sau în tumorile cerebrale.